August 12, 2012

Sassy Cat

Sa va mai povestesc tîmpeniute d'a lui Sam, pisoiasul poznas.
Cu ceva vreme în urma, ne întorceam din Austria, de unde pe lînga altele am cumparat si-o prajitura delicioasa cu blat de Quark, iar deasupra jumatati de prune acoperite cu jeleu, pentru un aspect mai oaches. Am probat o mini feliuta, apoi am acoperit-o cu capacul cutiei de transport în care o cumparasem. Era pentru mai tîrziu. Mai tîrziu însa, nu a devenit realitate, pentru ca Samuila atît s-a chinuit pîna a îndepartat cumva capacul, si a lins tot jeleul. A lins toata suprafata prajiturii, inclusiv primul strat din blat de printre prune. 
Prunele, dupa cum se pare, nu-s pe gustul dumnealui

Într-o seara, mi-am luat o felie de pîine neagra cu semnite si 2 linguri de bînza perlata. Sam vede farfuria si se ia repede dupa mine. M-am asezat pe canapea. Eram sigura ca trebuie sa împart brînza cu el, desi nu stiam daca îi place sau nu, deoarece nu-i mai dadusem pîna atunci. Îi dau o perla. Se uita, o linge. Mnööö, nu-i place. Pai, la reverede atunci. El "inhala" mai departe pofticios spre farfurie. "Doar nu vrei pîine?!" Da, de aia voia! I-am dat vreo 5 bucatele, si ar mai fi mîncat, dar nu i-am dat. Eu încerc sa-l învat cu mîncare grain free... si el manînca pîine!

Nu mai zgîrie canapeaua (ca e acoperita)... doara sa la cîte un colt , nu a mai rupt nici o orhidee, nu a mai spart nimic, nu a mai încercat sa escaladeze spalierul cu vita de vie, din cires sare cu simt, iar ca urmare nici nu s-a mai lovit. Totusi si-a gasit alta ocupatie, facînd rele care nu-i afecteaza ciolanele. Rupe pasele de tîntari de la ferestre... sînt curioasa ce urmeaza. Ce-i mai trece prin cap?!

Vrei sa vezi ce stiu eu sa fac?



Uite, pe aici putem lasa de-acum 'nainte tîntarii în casa,
ca eu si-asa nu mai am nimic de vînat si ma plictisesc!





Pot chiar si la fereastra asta, ce daca e jaluzeaua mai jos!