Povestea lui FELIX

Într-o buna zi ne-am hotarît brusc ca vrem o pisicuta mititica si draguta, asa ca ne-am urcat în masina,  toti trei si am gonit-o spre un adapost de animale în apropierea orasului nostru. Era închis ...si nici nu se deschidea curînd. Din cauza unui motan bolnav de nu stiu ce virus, toate pisicile erau în carantina.

Tristi, ne-am întors acasa. Fiica-mea, pe atunci vreo 3 anisori si jumatate, s-a pus pe un plîns cu lacrimi de crocodil, ca în jumatate de ora îi era deja uda bluza pe piept. A zis ca vrea neaparat o pisica, chiar si daca este verde :D

De la atîta umezeala, ne-a trecut prin cap sa ne uitam în "Paginile Galbene", cautînd dupa un alt adapost de animale prin apropiere. Am sunat la vreo doua adaposturi, dar nu aveau pisicute mici, ci doar mai în vîrsta. Dupa cîteva încercari, am dat de un adapost care se afla la cîteva zeci de kimlometri de orasul nostru. Acolo erau pisici de toate vîrstele, ne-a spus doamna la telefon. Am schimbat bluza uda a Denisei si din nou calare pe matura cu viteza luminii, am luat-o spre adapost.

În sfîrsit, am ajuns!

Adapostul, o cladire lunga cu un culuar pe mijloc, camere cu ferastruici mici pe ambele parti.

Pe o parte a culuarului erau camere cu catei, iar pe cealalta cu pisici. Din camere, animalele aveau iesiri spre spatiu verde îngradit, asa ca dupa o plimbare pe culuarul lung, am iesit afara sa le vedem din cealalta parte. Puturoasele de pisici nu prea erau pe afara, cred ca era ora lor de somn. Un singur motan, ne-a atras atentia mieunînd dupa noi... dar nu l-am prea bagat în seamna, ca noi cautam un pufulete mic. Ne-am dus din nou înauntru. Doamna care avea grija de animale, ne-a aratat camera pisicilor mici. Într-un cos blanos erau 3 pufuleti frumosi... ca-mi venea sa iau cosul cu tot cu cele trei pisici acasa :)

Tot le admiram noi si le strigam prin ferastruica. Una s-a trezit, a cascat si a facut un caca mic lînga celelalte doua, în cosul cu blanita :D ...asta m-a facut pe mine sa îi împing pe ai mei, sa mai facem un tour exterior, sa vedem poate s-a mai trezit vreo flocoasa tinerica, dar ceva mai marisoara, care poate merge deja singura la toaleta :D

 Nimic. Tot motanul care a mieunat dupa noi, tot el mieua si acum. De data asta miorlaia deja. Ne-am dus la el si l-am mîngîiat prin gaurile gardului de sîrma. Era tinerel, dar arata jalnic. Nu avea deloc par începînd din colturile gurii-pîna la pometi si era VERDE în urechi si pe labutele din fata.

Între timp a venit îngrijitoarea. Am întrebat-o de ce boala sufera motanul, de nu mai are par pe obraji si de ce este colorat cu verde.

Motanul nu era bolnav, nu avea vreo eczema cum credeam noi, ci nu mai avea par pe fata din cauza ca se mîngîia/freca într-una cu botul si fata de gard. Verde era de la tusul proaspatului tatuaj din urechi, unde se afla seria blanosului.

A fost un motan gasit într-o statie de auzobuz. Pentru ca dupa o luna nu s-a anuntat nimeni, nu l-a cautat careva, a fost deparazitat, vaccinat, castrat si tatuat de veterinarii de la adapost, si pus spre adoptie. Asta este procedura prin care trece orice animal gasit, daca nu mai are "stapîn".

Dupa atîta mieunat, dragalit si giugiulit prin gard, s-a înfiripat o dragoste reciproca. Am stiut de  atunci ca  o sa fie dragostea noastra. Am completat formularele, am primit actele, carnetul de sanatate, am luat pisoiul si dusi am fost!

Pentru ca nu-i stim data de nastere decît cu aproximatie, îi sarbatorim ziua de nastere în 1 Octombrie, ziua cînd l-am adus acasa. Pe atunci, vîrsta puitului era de aproximativ un an, dar posibil si ceva mai mult. Acum este un senior în vîrsta de 9 ani, activ si aproape la fel de jucaus si sprinten ca la un anisor!


14 Iunie 2012

2 Februarie 2012, a fost o zi cumplita. De necrezut ca Felix nu mai este... si totusi înca atît de prezent în sufletele noastre. Ne este atît de dor de el. Nu trece zi în care sa nu îl avem în gînd. Nu i-am stiut niciodata vîrsta exacta, dar la noi a trait aproape 11 ani. Ani fericiti. L-am iubit precum copilul nostru... pentru ca a fost unul dintre copiii nostri. La fel ne-a iubit si el.
Adio, puiul meu ♥♥♥